Scena era pentru un pictor, pentru un regizor, mă rog, pentru cineva care să se fi priceput s-o  transforme în artă. Mi-a fost însă dat mie, un pârlit de gazetar bătrân, să asist la ea.

La început, ţara noastră a fost o ţară de sate. Tocmai de-aia, veşnicia s-a născut la sat. Unde era să se nască? Cred că, pentru azi, asta ar fi trebuit să fie tot, în sensul că acest amărât de material de presă (unii îi zic editorial, alţii, comentariu, mie nu-mi iese decât câte un amărât de material de presă), hai, acest articol, trebuia să se fi terminat deja. Două adagii sacrosancte din doi monştri sacri ai culturii române (la derută, n-am pus ghilimele), din Geo Bogza, prima propoziţie, respectiv din Lucian Blaga, treaba cu veşnicia, plus că-mi reuşise şi glumiţa cu semnul întrebării, gata, suficient! Ar fi fost ceva drăguţ, cu un aer de intelectualism rasat, chiar uşor filozofic. Lăsam şi un final deschis... Ca să nu mai vorbesc de frumoasa performanță ca măcar săptămâna asta să scap neînjurat.

• Înainte de transmisiunea live, distinsul George Botez a mai încălzit atmosfera din platou cu bancuri culte despre un tip „Marcu care trage într-un punct fix cu arcu”
• George Botez este atât de antic în funcția de președinte CL Ploiești, încât a venit la emisiune într-un sarcofag E Klasse
• Dacă ar mai fi existat USL, p..a emisiune!
• Dacă Nicodim ar fi avut păr, ar fi fost o altă discuție - mult mai stufoasă
• George Botez a declarat că merită să fie eternul președinte de ședință în CL Ploiești, fiindcă și acasă e strigat „Keops, du-te la sifoane”
• Avem și explicația pentru grimasa moderatorului Victor Preda, de la min 24:52: îi căzuse portofelul lui Botez pe picior
• Exemplu de eleganță politică: Nicodim și Botez s-au luat la bătaie numai după terminarea emisiunii
• Botez a fost confundat cu un turist japonez, la cât de tare s-a mirat de multitudinea problemelor din Ploiești
• Schimbul de replici a fost civilizat, candidații despărțindu-se cu strângeri de mână și cu gume pe fund
• Totuși, iată că PSD ar fi avut candidat la Primăria Ploiești. Totuși, n-a avut!
• George Botez este atât de bogat, încât nici nu știm dacă mai e cazul să publicăm textul ăsta

Nu ştiu de ce, zilele astea, mi-am amintit… poate toamna asta, care începe să se ia din ce în ce mai în serios… a trecut întâi o boare… a ruginit frunza din vii… cu promisiunea că niciodată nu fu mai frumoasă… ei, da!, duios de inevitabil… cu primul clopoțel, ca să recurg la o metaforă prăfuită… care, totuși, sună mai bine dect prima sirenă… ei bine, iată că știu de ce, zilele astea, mi-am amintit de anii de şcoală. De acel profesor de matematică, de fapt, care, atunci când vreunul dintre noi se canonea cu o rezolvare complicată la un exerciţiu simplu, mormăia mai mult pentru el: Mmda, mmbine... după care, cu mâna dreaptă arcuită deasupra capului, se scărpina la urechea stângă. Şi, când ne potoleam din râsul provocat de giumbuşlucul lui, dădea invariabil această sentinţă cu aparenţă interogativă: De ce simplu?... când se poate complicat...

Lumeeee, lumeee!!! Să afle tot românul! A venit circul! Cupolele colorate s-au instalat peste noapte. Trapeziștii politici se reped să facă salturi mortale cu plasă sau fără plasă, cu mască sau fără mască, că tot e pandemia pe capul nostru.

Unii vor strâmba din nas: Gunoi?! Da, pute!... mai ales acum, vara… vara asta care, gata!, oricum, a trecut ca o amăgire. Deci, azi, despre gunoi. Da, știu, dovadă că am spus-o deja, de ce trebuie s-o repet?... pute! Dar despre ce să fi scris? Despre politică? Sunteţi siguri că nu era mai rău? Bleah!

Și în municipiul Ploiești, indolența, toleranța și blatul fățiș de care dau dovadă instituțiile statului în raport cu gunoaiele societății generează probleme pe linia de serviciu polițienească. Comandantul șef al Poliției Ploiești face eforturi pentru a păstra climatul de siguranță și liniște publică, iar acest sacrificiu este vizibil, mai ales când se întoarce cu spatele.

Un harnic și sobru scriitor ploieștean, militant de vocație al culturii urbei sale, își deversează sila pe fb, o iau cu copy – paste, că pătează: ”Am căutat în numărul 21 al Românii literare (…) Absolut nimic. Am căutat în nr. 22. Aici da. La "calendar", cu litere mici "25 mai 1933 s-a născut Eugen Simion". Atât crede România literară că merită importantul cărturar la aniversare a 87 de ani, eminentul profesor la filologia bucureşteană, criticul şi istoricul literar de excepţie, academicianul, două legislaturi preşedinte al Academiei, editorul operelor capitale ale literaturii române (…) Cui nu i se face silă de memoria intelectuală de-a dreptul insignifiantă a editorilor revistei, a directorului său, coleg de catedră universitară - de pe când amândoi erau asistenţi - şi de revistă  cu ostracizatul pe nedrept? Mie mi-e silă. Acesta este cauza din pricina căreia cultura, literatura română nu dau înainte. Vine cineva şi şterge ceea ce s-a făcut. Şi totul se ia de la cap”.

Noaptea se lăsă mai grea decât viceprimarul Ganea peste salteaua Relaxa. Norii negri acoperiseră luna precum miștourile butucănoase ale consilierului Botez la adresa primarului Dobre. Atmosfera era sobră și țeapănă, de parcă domnul consilier Palaș ținea în buzunar destinele Hotelului Central cu tot cu recepția. Viața părea o femeie nasoală cu mască chinezească, care-și spăla mâinile din 5 în 5 minute cu dezinfectant Hexipharma. Destinul era dur, ca un cur. Ziariștii erau pe recepție ca niște rachete sol-sol, în mediul prăfos al Afghanistanului, vânând covrigii de pe mese. În fine, era greu.

La grădinița politicii românești cu cel mai prelungit program electoral posibil ajuns deja la level apă de ploaie… tovarășa Gabi, educatoarea șefă a PSD București deschide serbarea de început de campanie electorală și de sfârșit de politică serioasă citind lista premianților. În cap, Petre Roman. În sală, rumoare…  Câțiva aspiranți pesediști la pole position încearcă să facă gât, dar rămân bușbe, fiindcă Firea le-o ia înainte și anunță un alt monstru sacru al cacealmalelor: Mitică Dragomir, după care parcă a tunat și i-a adunat: Cornel Dinu, Anghel Iordănescu. Și cred că  închisese la ”Antipa”, fiindcă Ilie Năstase și Gheorghe Zamfir n-au mai apucat să fie scoși de la naftalină, așa că vor rămâne, și de data asta, mă-nțeledzi… fără coledzi!