Poliția Prahova continuă procesul de modernizare început recent, urmând să facă un pas important în asigurarea unui climat de siguranță și de voie bună în comunitate. În cadrul sistemului electronic de achiziții publice a fost publicată procedura de cumpărare a 500 de acordeoane care urmează să intre în dotarea tuturor patrulelor de poliție din județ.
Care stat? Ăsta care se ține de gât cu interlopii, cu securiștii de rit nou, cu afaceriștii de carton, cu proxeneții, cu bombardierii, cu politicienii corupți. Statul căruia tu, cetățean onest care muncești zi de zi, uneori și sâmbăta sau duminica, îi dai taxe, îți plătești amenzile, arunci gunoiul la coș, ai în casă cel puțin un raft ce conține chestiile alea numite cărți pe care, uimitor, le-ai și citit.
Marea amăgeală a formelor fără fond a început la noi în urmă cu mai bine de un secol şi jumătate, când societatea românească încă feudală s-a iluzionat că se poate moderniza rapid, copiind diverse form(ul)e occidentale pe care să le aplice “fondului” nostru naţional, preponderent oriental, cel puţin în Muntenia şi Moldova. Iar în cazul în care acesta lipseşte, nu-i nimic, apare el, fiindcă, nu-i aşa?, forma creează fondul. Creează pe dracu!
Dezvoltatorul MRS a primit, deja, în blocurile și casele construite la marginea de nord a Ploieștiului, niște clienți fericiți și îndatorați la bănci, care s-au mutat în locuințele noi, de tipul „smart”, așa cum se laudă dezvoltatorul pe propriul site. Lucrul este îmbucurător, fiindcă orice proiect concentrează forță de muncă și impozite plătite la bugetul local și național. Hiba apare în momentul în care noii locuitori de tip „smart” s-au trezit că întâmpină o problemă de tip „stupid”, specifică ținutului mioritic în care locuim. Locuințele oamenilor sunt conectate la rețeaua de electricitate prin intermediul unui branșament electric destinat organizării de șantier. Care organizare a trecut, din moment ce noii locatari și-au preluat cheile caselor/apartamentelor.
Ştiam că suntem o naţie de tâmpiţi, dar nici chiar aşa, în asemenea proporție, adică jumate! Şi nu mă refer la câţi pică bacul, cu toate că şi melcul ăsta aleargă pe acelaşi culoar. Simt că deja vă sare muştaru’, dar lăsaţi!, că a fi tâmpit nu este chiar cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla. Nu înseamnă decât prost, idiot, imbecil, dobitoc, stupid, buimac, năuc, zăpăcit, tont, nătărău, nătâng, netot, nerod... Ce, e mai bine să fii hoţ? Ticălos?! Sau criminal!? Cum ar fi să fim o naţie de criminali, ai?, că mintea mea refuză să conceapă aşa ceva. Vedeţi, aşadar, că totul e relativ, iar a fi o naţie de tâmpiţi începe să devină, cum să zic?, dacă nu simpatic, cel puţin, suportabil.
Dacă trăiam într-o țară în care societatea ar fi fost ocrotită și administrată în cadrul unui sistem judiciaro-fiscal puternic, eficient, aflat în slujba comunității, nu sugrumat de indolență și corupție, ancheta asasinării unui interlop era urmată de o altă anchetă simplă, cu implementare rapidă: care este sursa celor câteva sute de mii de euro jucate sau împrumutate la barbut? Trei zile termen de justificare, după care potopul pe ei.
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Vorbesc des cu prietenii mei rămași în România. Cu mici excepții, toți îmi spun că în țară lucrurile merg din rău în mai rău. Observ și eu asta, pentru că citesc zilnic știrile din România.
„Partidul e-n toate/ E-n cele ce sunt/ Şi-n cele ce mâine vor râde la soare.” Aşa începe o poezie care a făcut epocă, la vremea ei, fiind recitată peste tot, de la modestele serbări şcolare şi până la monstruoasele spectacole omagiale… şi continua: “E-n holda întreagă şi-n bobul mărunt,/ E-n pruncul din leagăn/ Și-n omul cărunt,/ E-n viața ce veșnic nu moare” (“Partidului”). A fost scrisă de George Lesnea, dar numele autorului are mai puţină importanţă, din moment ce poezia continuă să fie atribuită şi azi ba lui Dan Deşliu, ba lui Mihai Beniuc, ba cine ştie cărui alt poet de curte comunistă, pe ideea că tot o apă şi-un pământ….
Am stat ceva vreme și m-am tot gândit dacă să scriu despre mirobolanta alianță anunțată mai ceva ca vaccinul antiCovid. Care s-a petrecut la Prahova, mai exact în Ploiești pe acoperișul Primăriei. PNL a bătut gheara cu USR și PLUS ca să înhațe scaunul de la Consiliul Județean. Nimic rău până aici. Trebuia la un moment dat ca dreapta să-și arate tricepșii. Numai că...
Politicienii cu politicienii, săracii cu săracii! Odată cu introducerea măștii obligatorii, a devenit aproape imposibil să mai recunoști care politician bagă mâna mai adânc în bugetul public, fiindcă toți sunt mascați, ca niște bandiți adevărați ce sunt. „Practic, masca le completează, în mod armonios, aspectul. Până acum furau la costum, pozând în tipi culți, de bun simț. Era un chin! Acum, după ce și-au pus mască, se simt și ei în largul lor, ca niște tâlhari adevărați”, explică epidemiologul Emil Calotă, făcând cu ochiul de după mască.
„Au trecut 77 de ani de când eram tânăr și am bombardat Ploieștiul, văd că nimic nu s-a schimbat”, declară, emoționat, un veteran american, uitându-se emoționat la gropile din Ploiești. „Ce frumos au conservat orașul, parcă ieri am dat ture deasupra MC Donalds Nord, this is incredible”, explică John Stanian, acum în vârstă de 97 de ani. John a zburat din Libia având la bord 800 de kilograme de trotil, pe care l-a aruncat deasupra șoselei Vest, în zona Lămâița. „Au tras nemții în noi cât au tras, dar cel mai greu a fost cu antiaeriana românească, care folosea cornete cu bold. Anyway, it was very bad, m-am întors acasă cu fundul ciuruit”, explică John Stanian delegației oficiale formată din primarul Adrian Dobre și city managerul Teodora Marin, care l-a și întrebat pe om dacă a adus cafea din state.
Uite, n-am ce face şi mă f. şi pe mine o grijă. Câţi membri de partid or fi în ţara asta?! Așa… toți la un loc, nu contează culoarea carnetului și nici cotizația la zi, membru să fie. Nu sunt chiar atât de disperat, ca să mă intereseze câţi are fiecare partid în parte. Şi, oricum, n-aş afla adevărul, fiindcă ăştia mint şi când numără, nu numai când respiră. Aş vrea să aflu doar câţi sunt în total. Cu toptanul, cum zice moldovanul, normal că sunt priviţi de către politicieni ca o turmă de credincioşi, adevăraţi bigoţi politici care, în tratatele de politologie, sunt numiţi, uşor maliţios, “electorat captiv”. Deci, să fie un milion? Când sunt întrebaţi intempestiv de către vreun reporter cu caş la gură: Câţi membri numără partidul dumneavoastră?, dacă nu-l iau la mişto pe novice, şefii de partide dau ochii peste cap, înghit în sec şi îndrugă cai verzi pe pereţi, scuipând la repezeală ceva ce poate semăna cu nişte sute de mii. Hai, să fie un milion, în total.